toamna, ca şi ploile, vine de la histria

(ziduri surpate - de George Paşa şi Ioan-Mircea Popovici

graţiile s-au desprins de muze
dansând printre trestii
în ochiuri de apă

valuri trec pe dinăuntru
deasupra un peşte îşi caută aripile





încep să-mi aduc aminte de unde vin
starea aceasta şi sarea mării
vin să dea gust gestului necuprins

întind braţele spre soarele arzător
în poarta mare şi pietrele au glas
istoria se-ntoarce în clipa de-acum




mă aşez gânditor
şopârlă cuminte pe trepte
liniştea se strecoară printre buruieni
urcă pe frunze de măslin sălbatic

la ieşire
histrioţii petrec zilele cetăţii

pe margine
două histrioane şi-un câine

despre firul de iarbă
starea mea de ape
nu poate spune mai mult

graţiile s-au desprins de muze
dansând printre trestii
în ochiuri de apă

*



12:21
din haina lui unu
un azi dintr-un ieri
cu amânări şi tăceri
şi-un mâine
cu-o taină din carte

între ele
proorocirea luminii

aici
la tomis
toamna, ca şi ploile,
vine de la histria




iedera a împăienjenit
ziduri surpate
ferestre deşelate de lumină
la casa de pe plajă

sub arcade
o laviţă de răchită
şi ea
iluzia despletită

dă-mi, domnule, un leu
eu ştiu să-l beu
cu sorbituri mici
de nectar
şi de n-ai mărunt
găsim rest
o lecţie de acrobaţie
într-o beţie

*



ia din dunga albastră un punct
vezi ce şi cum
în punctul de foc

ţipătul pescăruşului
într-un nod
oul-acord
din tainele verii

acum e-n acelaşi atunci
nodurile se-ntâlnesc pe scară
amurgul îşi aşterne răsăritul

pe stradela vântului
doar urmele gândului
dintr-un cerc de apă

*
poate mâine
când este ziua noastră norocoasă
dăm o săgeată
spre nori
şi-o să plouă iar
arşiţa se va mai potoli

după ce iedera a împăienjenit zidurile
au venit ploile
să şteargă urmele verii




stai puţin
nu te arunca-n bătaia vântului
noi nu ne rupem după fărâmituri de adevăr
adevărul este acolo unde
pe scara dublă
ajungi la crenelurile turnului
de unde se vede
totul deodată


în fiecare picătură de rouă-i un mărgăritar
şi-un sistem solar




rod de toamnă
sub ramurile gutuiului
floarea roşie









Satul Morii, (Puchenii Mari), 14.08.11; 13:09:10
cu ecou din
Constaţa, 16.08.11; 17:34:01
Postat, 17.08.11; 12:21:01

calea laptelui a dat în foc

(fumând bemoli răsuciţi în frunze de mac sălbatec)

noaptea de înviere
mi-a ajuns
cât a avut fitil
nodul târziului


arzând prea devreme
calea laptelui
a dat in foc
peste tot



când s-a stins candela
au tăiat-o de acasă
neluând nimic
decât
un briceag
şi-un jambon


te-ai uitat în balon
i-ai văzut
fugiţi sub partitură
călare pe diezi
fumând bemoli răsuciţi în frunze de mac sălbatec
vocaţia iubirii risipite
în şah cu hazardul


ţărmul cu ploile lui
fredonează-n neştire
în urma lor
strǎzile pe care nu le ştiam
aşteaptă de-acum
întrupate-n iluzii



un pic de respect
şi mai atenţi la semnal
pe calea ferată
oricând poţi găsi
un vagon tras de cal
zburând
într-un vis
cu aritmii albastre




Constanţa, 9 august, 2011

în noapte

(ultima dimineaţă de julie)

acum pot să zic
nu mai e vreme
să stau să aştept
un minut mai deştept


mi-am adus aminte
că azi e ultima dimineaţă de julie
mai întâi am zâmbit
apoi am vorbit
şi ţi-am spus
fragmente din ce-mi aduceam aminte
de la părintele isihie
(să fim izbăviţi noi de tot necazul
mânia primejdia şi nevoia)


ca să-mi acopăr întregul (peisaj)
ca sculptorul orb printre cuvinte
m-am agăţat de un vers
şi-am zburat în lumină


căutarea hrănită din cântec
iar cântecul
în pântecul chitului
(în)semnele rugăciunii
înflăcărând tăciunii


din memoria paşilor desculţi
încălţaţi trecem prin viaţă
naturi solare suntem
osândite să trăiască
în noapte


vântul aduce cu el
marginea Infinitului
doi orbi şi un mut
se vindecă-n capernaum
azi



Constanţa, 31 julie, 2011
(la farul genovez)

rostogolire – cuvântul autorului

(urma rostogolirii – în loc de înveliş)

cu trena ei lungă
povestea trece
prin celebra luncă a calului
peştele ciupeşte din cornul de lună
şi luna rămâne întreagă
atunci a mai luat din ea două ciupituri
şi-a făcut cu ele
o lună şi-un cer nou


(răsar şi apun cuvinte
înveşmântate în înţelesuri noi
doar martorii sosirii mele la marginea Infinitului
ştiu să ude pietrele
până când acestea fac rădăcini)


povestea şi-a găsit plaja
pe care şi-a zidit casa
în care
poeţii-drumeţii
petrec prietenii în aşteptarea răsăritului


pescăruşii au învăţat să zboare
acum învaţă să cânte între necuvântătoare




Constanţa, 25 julie, 2011
(de ziua zarului şi-a darului)

e tare bine când

(învaţă să cânte)


gândul serii
răneşte insular
cel dintâi răsărit


cu trena ei lungă
povestea trece
prin celebra luncă a calului cu corn de lună


plimbându-şi arătătorul dreptei
pe buza paharului
răsar şi apun cuvinte
înveşmântate în înţelesuri noi


pescăruşii au învăţat să zboare
acum învaţă să cânte între necuvântătoare


martorii sosirii mele la marginea Infinitului
ştiu să ude pietrele
până când acestea fac rădăcini


niciodată şi întotdeauna s-au întâlnit pentru că aşa le-a fost hărăzit
să nu aibă început şi nici sfârşit



poveştile-şi caută plaja
pe care să-şi zidească împreună casa
coaja chipului
oprită pe frunza din sămânţa arhetipului


incălecând cuvântul
babordul şi tribordul
ies împreună
cu o singură vâslă
şi-o pânză


e tare bine când inchisul şi deschisul găsesc




Constanţa, 12 julie, 2011

prolog de logodnă

(lumina dintâi)

versuri albe
se scaldă-n
lumina dintâi


picătura de ploaie
de pe frunza de stejar
în cercul de apă
fata mării


ai aici
mi-a spus isihie
o mie de reţete de fericire
duse-n curenţii începutului
precum apele lui alpheu
curg în sens invers
spre gineceul izvoarelor
ape-n treptele adevărului
aproape-departe-n viaţa poemului
care-n naşterea lui
curge-curge-curge
spre izvoarele
iluziei



eşti poet
hrana ta-i din toate clipele
viaţă adevărată-n cascadă
nu te opri-n lumea imaginară
o gară fără linii
şi fără de sfârşit

Cuvântu-l sădeşte-n tăcere
tăcerea coboar-o-n adânc
adâncu înalţă-l spre stele
sămânţă de gând
apa trece
viaţa rămâne-n iedera de pe zid



s-a încărcat visarea de văzduh
un abur peste ape
cu foşnetul de stuf



când vrei să se nască
toate deodată
în înţelesuri
versuri albe
se scaldă-n
lumina dintâi





Constanţa, 19 iunie, 2011

de nunta tăcerii

(viaţa rămâne-n iedera de pe zid)

Cuvântu-l sădeşte-n tăcere
tăcerea coboar-o-n adânc
adâncu înalţă-l spre stele
sămânţă de gând



nu te opri-n lumea imaginară
o gară fără linii
şi fără de sfârşit



eşti poet
hrana ta-i din toate clipele
viaţă adevărată-n cascadă

apa trece
viaţa rămâne-n iedera de pe zid


cânţi silabe nerostite
şi din sunet singular
faci tăcerea mai vorbită
şi pământu-l arzi stelar



ai aici
mi-a spus isihie
o mie de reţete de fericire
duse-n curenţii începutului
precum apele lui alpheu
curg în sens invers
spre gineceul izvoarelor


ape-n treptele adevărului
aproape-departe-n viaţa poemului
care-n naşterea lui
curge-curge-curge
spre izvoarele
iluziei



scrisori de mai târziu
vor face dovada
gândului viu



s-a încărcat visarea de văzduh
un abur peste ape
cu foşnetul de stuf


picătura de ploaie
de pe frunza de stejar
în cercul de apă
fata mării


ecoul picăturii
nu e niciodată singur
gemenele iluzii
cântă miresei


s-au adunat din cântec nişte versuri
şi ne-am aprins ţigara la măslin
tu ai adus o amforă cu vin
şi am băut
şi ne-am ascuns sub lună
de unde-şi descărcau furtuna zeii






fără dată -de nunta tăcerii-
(dicţionar al culorilor într-un buzunar hoinar)

apă-foc

(fata mării)

azi
cântecul începutului se adună
în sfârşit


tu
fata mării
celebra Nemesis
ţinând în balanţă
zilele şi nopţile mele
ştii bine cum
acolo la Histria
între ierburi înalte
ne ieşise în cale
un şarpe


mă oprisem în şapte
în pumnul de şoapte
din care-mi aduc aminte
acum


Alex Alexis şi Aleku
martorii poveştii


urmele carelor
făcuseră tăietură
în pragul porţii mari
a cetăţii


te-ai speriat de şarpe
eu m-am apropiat de el
el s-a dezbrăcat de piele
şi ţi-a spus
îmbracă-ţi amintirile cu ea


cum m-ai învăţat
am luat pana
am desenat pragul şi uşa
am deschis clipa
şi-am ieşit

între scara vaporului
şi scara fără nume
soarele a răsărit la 5:45
ba chiar un pic mai devreme


pe marginea norilor
pescăruşii ţipă
venirea zorilor


un pic mai aproape
neînceputul şi nesfârşitul
culeg pietre şi scoici


doar ele
aducătoarele de ploi
paparudele ude
despletesc plasele pescarilor
amăgesc drumul marinarilor


câinii latră la lună
luna-şi pregăteşte cărarea
dincolo de Infinit


pe plajă
urmele gândului
cu intrarea-n taina lui 17


un drum
începutul şi sfârşitul clipei
topite-n cândva


tu desluşeşti
cripticul de lună
cu cifra zecilor
rest la cărările plajei
din ceaşca de cafea


catarge şi pânze albe
pe portativul mării


în jarul butucului
zborul lui Jonathan
cu pescăruşii stradelei
se adună-ntr-un punct
de foc





(Mamaia, 24 julie, 2010 – Constanţa, 20 mai, 2011
Poveşti nescrise)

daţi-mi o rimă pentru albatros

(în grădina inorogului)

daţi-mi o rimă pentru albatros
dar nu una facilă
de năzuros
similarului mofturos
ori alta din lista rimelor facile

"nenorocos, lăbos, turburos, trahomatos, prăfuros, carchinos, cifos, șerpălos, pernicidos, voluptuos, sarmentos, peripiiticos, sfădăios, lutos, babaros, delictuos, pricinos, veninos, plodicios, arțăgos, lăudăros, pandalios, spinulluihristos, vitaminos, eschilos, zgăibos, pomiros, pomos, năsărâmbos, strălucos, ovibos, pesăcos, șistos, păgânicios, sudos, botos, flăcăros, flecăros, faimos, spațios, chipos, spărtigos, fumuros, cuperos, varicos, conștiincios, negospodăros, maiestuos, lenevos, ponoros, precomatos, pipiligos, mărăcinos, mlăștinos, năsos, tărâțos, dificultos, prapăstios, pârțăgos, inimos, curagios, nepoliticos, viguros, prăpăstios, irespectuos, mustecios, metafosforos, papilomatos, intraosos, numinos, antituberculos, târșelos, lucios, mămăligos, șaiețos, copios, sulfuros, teros, fabulos, arhiatros, mojicos, atracțios, scorțuros, șesos, cartilaginos, prundos, păcuros, chelbos, nesănătos, geros, cocârlos, osteocartilaginos, parenchimatos, întinzăcios, tinos, prinos, rubiginos, sentențios, neeconomicos, slăbicios, ..."

daţi-mi una adâncă
dintr-o identificare finală cu “batros"

s-a întâmplat azi
în jurul bornei lui 13:31
în drum spre scara vaporului
când triunghiul şi cercul
prin curba marii integrale
îşi căutau rădăcinile
în grădina inorogului alb




Constanţa, 14 mai, 2011
(la 22 de ani de la marea întâmplare)

trei

(motivul pajului)

trei gemene ţineau atuncea
să nu te cert pentru minciuni
dar ai plecat să-ţi bei tăcerea
născând în mine trei minuni

un prag de da
făcea ocolul
prin curba marii integrale
dar tu ziceai că nu-i momentul
să te împarţi în griji banale
să rânduieşti în pravili conul
trecând în fulger apa-norul
să noruieşti să nămoleşti
şi-n amânare să trăieşti
precum un vultur ţine zborul
o zi şi-o noapte rodadorul

peste marea pământului
urmele gândului
pe scara-scenă
a vieţii

la castelul în care m-am trezit
marele paj
într-un garaj
lucra taximetrist un pitic
care înainte de-a ajunge aici
fusese nostrom
pe Neptun

acesta-i miezul din sămânţa
de care tu spuneai cândva
că-i din săgeata unei urme
pe scena-n care undeva
arcade pontice făcură
şi iedera urca-n copac
cu vrednicia ei de umbră
şi cu un cântec de sabak



Constanţa, 17 mai, 2011