toamna, ca şi ploile, vine de la histria

(ziduri surpate - de George Paşa şi Ioan-Mircea Popovici

graţiile s-au desprins de muze
dansând printre trestii
în ochiuri de apă

valuri trec pe dinăuntru
deasupra un peşte îşi caută aripile





încep să-mi aduc aminte de unde vin
starea aceasta şi sarea mării
vin să dea gust gestului necuprins

întind braţele spre soarele arzător
în poarta mare şi pietrele au glas
istoria se-ntoarce în clipa de-acum




mă aşez gânditor
şopârlă cuminte pe trepte
liniştea se strecoară printre buruieni
urcă pe frunze de măslin sălbatic

la ieşire
histrioţii petrec zilele cetăţii

pe margine
două histrioane şi-un câine

despre firul de iarbă
starea mea de ape
nu poate spune mai mult

graţiile s-au desprins de muze
dansând printre trestii
în ochiuri de apă

*



12:21
din haina lui unu
un azi dintr-un ieri
cu amânări şi tăceri
şi-un mâine
cu-o taină din carte

între ele
proorocirea luminii

aici
la tomis
toamna, ca şi ploile,
vine de la histria




iedera a împăienjenit
ziduri surpate
ferestre deşelate de lumină
la casa de pe plajă

sub arcade
o laviţă de răchită
şi ea
iluzia despletită

dă-mi, domnule, un leu
eu ştiu să-l beu
cu sorbituri mici
de nectar
şi de n-ai mărunt
găsim rest
o lecţie de acrobaţie
într-o beţie

*



ia din dunga albastră un punct
vezi ce şi cum
în punctul de foc

ţipătul pescăruşului
într-un nod
oul-acord
din tainele verii

acum e-n acelaşi atunci
nodurile se-ntâlnesc pe scară
amurgul îşi aşterne răsăritul

pe stradela vântului
doar urmele gândului
dintr-un cerc de apă

*
poate mâine
când este ziua noastră norocoasă
dăm o săgeată
spre nori
şi-o să plouă iar
arşiţa se va mai potoli

după ce iedera a împăienjenit zidurile
au venit ploile
să şteargă urmele verii




stai puţin
nu te arunca-n bătaia vântului
noi nu ne rupem după fărâmituri de adevăr
adevărul este acolo unde
pe scara dublă
ajungi la crenelurile turnului
de unde se vede
totul deodată


în fiecare picătură de rouă-i un mărgăritar
şi-un sistem solar




rod de toamnă
sub ramurile gutuiului
floarea roşie









Satul Morii, (Puchenii Mari), 14.08.11; 13:09:10
cu ecou din
Constaţa, 16.08.11; 17:34:01
Postat, 17.08.11; 12:21:01

calea laptelui a dat în foc

(fumând bemoli răsuciţi în frunze de mac sălbatec)

noaptea de înviere
mi-a ajuns
cât a avut fitil
nodul târziului


arzând prea devreme
calea laptelui
a dat in foc
peste tot



când s-a stins candela
au tăiat-o de acasă
neluând nimic
decât
un briceag
şi-un jambon


te-ai uitat în balon
i-ai văzut
fugiţi sub partitură
călare pe diezi
fumând bemoli răsuciţi în frunze de mac sălbatec
vocaţia iubirii risipite
în şah cu hazardul


ţărmul cu ploile lui
fredonează-n neştire
în urma lor
strǎzile pe care nu le ştiam
aşteaptă de-acum
întrupate-n iluzii



un pic de respect
şi mai atenţi la semnal
pe calea ferată
oricând poţi găsi
un vagon tras de cal
zburând
într-un vis
cu aritmii albastre




Constanţa, 9 august, 2011

în noapte

(ultima dimineaţă de julie)

acum pot să zic
nu mai e vreme
să stau să aştept
un minut mai deştept


mi-am adus aminte
că azi e ultima dimineaţă de julie
mai întâi am zâmbit
apoi am vorbit
şi ţi-am spus
fragmente din ce-mi aduceam aminte
de la părintele isihie
(să fim izbăviţi noi de tot necazul
mânia primejdia şi nevoia)


ca să-mi acopăr întregul (peisaj)
ca sculptorul orb printre cuvinte
m-am agăţat de un vers
şi-am zburat în lumină


căutarea hrănită din cântec
iar cântecul
în pântecul chitului
(în)semnele rugăciunii
înflăcărând tăciunii


din memoria paşilor desculţi
încălţaţi trecem prin viaţă
naturi solare suntem
osândite să trăiască
în noapte


vântul aduce cu el
marginea Infinitului
doi orbi şi un mut
se vindecă-n capernaum
azi



Constanţa, 31 julie, 2011
(la farul genovez)

rostogolire – cuvântul autorului

(urma rostogolirii – în loc de înveliş)

cu trena ei lungă
povestea trece
prin celebra luncă a calului
peştele ciupeşte din cornul de lună
şi luna rămâne întreagă
atunci a mai luat din ea două ciupituri
şi-a făcut cu ele
o lună şi-un cer nou


(răsar şi apun cuvinte
înveşmântate în înţelesuri noi
doar martorii sosirii mele la marginea Infinitului
ştiu să ude pietrele
până când acestea fac rădăcini)


povestea şi-a găsit plaja
pe care şi-a zidit casa
în care
poeţii-drumeţii
petrec prietenii în aşteptarea răsăritului


pescăruşii au învăţat să zboare
acum învaţă să cânte între necuvântătoare




Constanţa, 25 julie, 2011
(de ziua zarului şi-a darului)