pe urme de colind

(rădăcinile strigătului)

obosit
rătăcitorul s-a oprit
în sărbătoarea Naşterii Domnului


trec sfinţii pe scările mele
pe treptele proaspăt spălate
urme cu miros de Crăciun
urcă-n arcadele pontice
paşi desculţi


în sfârşit/s-au liniştit apele/ pe-ai mei îi simt foarte aproape/ Nicolae zice să-l iert pentru gândul de ieri/ Gina visează Crăciunul/ în cabana de la corbu/ am aşteptat liniştea asta/ în sfârşit/ fără de ce/ şi fără nici un dacă/ totul este acum/ bine primit/ pentru că este/ din punctul radical/ pe şeaua calului/ cu creta/ scrisese-o intrebare/ toate bune?/ pot fi vreodată toate bune?/ am tăcut/ m-am sfătuit cu Tine/ la rândul Tău/ ai tăcut... şi aşa mai departe/ bat ceasurile în casa Pictorului/ fiecare ceas cu măsura şi cântecul lui/ din spicul copilăriei/ holdele s-au întins în hotarele Tale


urme roşii
pe albul zăpezii
acest acum
în nod cu atunci
decembrie-n scrisori
plecate-n Voiaj
degeaba





Constanţa, 22 decembrie, 2011
(cu răni vindecate-n colind)

Strigătul

(Timişoara, 17 decembrie, 1989)

(deeel-fiiiii-nuuu...)
a strigat călăreţul Marelui Alb
ţinând umbrela lui toma
deasupra gemenilor
romulus şi remus


baricada aceasta-i făcută azi
din suflete îngemănate sufletelor de atunci
veniţi cu noi
era strigătul lor






magia acelor zile
a ţinut până la Crăciun
apoi au venit valurile



trei caise
5 mantise
patru fulgi
7 petale
şi o stea din lunga cale
fug să caute cu daruri
ieslea sfântă
peste
arcadele pontice
ale colindătorilor pelicani





nu mă crezi
vino de Bobotează
şi-ai să vezi




Constanţa, 17 decembrie, 2011
(din insula de mâine)