(viaţa rămâne-n iedera de pe zid)
Cuvântu-l sădeşte-n tăcere
tăcerea coboar-o-n adânc
adâncu înalţă-l spre stele
sămânţă de gând
nu te opri-n lumea imaginară
o gară fără linii
şi fără de sfârşit
eşti poet
hrana ta-i din toate clipele
viaţă adevărată-n cascadă
apa trece
viaţa rămâne-n iedera de pe zid
cânţi silabe nerostite
şi din sunet singular
faci tăcerea mai vorbită
şi pământu-l arzi stelar
ai aici
mi-a spus isihie
o mie de reţete de fericire
duse-n curenţii începutului
precum apele lui alpheu
curg în sens invers
spre gineceul izvoarelor
ape-n treptele adevărului
aproape-departe-n viaţa poemului
care-n naşterea lui
curge-curge-curge
spre izvoarele
iluziei
scrisori de mai târziu
vor face dovada
gândului viu
s-a încărcat visarea de văzduh
un abur peste ape
cu foşnetul de stuf
picătura de ploaie
de pe frunza de stejar
în cercul de apă
fata mării
ecoul picăturii
nu e niciodată singur
gemenele iluzii
cântă miresei
s-au adunat din cântec nişte versuri
şi ne-am aprins ţigara la măslin
tu ai adus o amforă cu vin
şi am băut
şi ne-am ascuns sub lună
de unde-şi descărcau furtuna zeii
fără dată -de nunta tăcerii-
(dicţionar al culorilor într-un buzunar hoinar)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu